Rezerva
Numaratoarea inversa pana la Paste a inceput
Când te cazezi la Cuibul din Livadă, nu primești doar un pat comod și o priveliște frumoasă. Primești și poveștile acestor pomi, mirosul de iarbă tăiată, liniștea dimineților și ocazia de a gusta din roadele locului.
Te așteptăm să descoperi sarbatorile asa cum ar trebui trăite: cu pași prin iarba, ceai cald pe terasa, miros de cozonac si pentru cei mici...intalnirea cu iepurasul
La marginea dealurilor, într-o oază de liniște unde timpul curge mai domol, se află Cuibul din Livadă – locul în care fiecare anotimp spune o poveste. Dar niciuna nu e mai aromată decât cea de toamnă, când merele din livada noastră sunt gata de cules, crocante, colorate și pline de savoare.
În livadă trăiesc laolaltă mai multe soiuri de măr, dar trei dintre ele ne sunt de suflet: Golden, Renet și Mărul de Voinești. Fiecare cu gustul, textura și personalitatea lui, toate parte din farmecul locului.
Goldenul este mărul care strălucește, la propriu. Are o coajă galbenă, netedă și lucioasă, care adună razele soarelui de peste vară. E dulce, suculent și perfect pentru gustat direct din pom, sub cerul deschis. Îl folosim adesea în plăcinte, dar și în sucuri proaspete de dimineață. E mărul care îți dă energie și chef de viață.
Renetul e un măr cu personalitate. Nu e cel mai „frumos” dintre toate, dar e cu siguranță unul dintre cele mai gustoase. Coaja lui e ușor rugoasă, uneori pătată, dar pulpa e densă, aromată, cu o aciditate fină care face minuni în deserturi. Îl ținem peste iarnă și rămâne surprinzător de bun chiar și după luni întregi. E mărul care ne amintește de copilăria la țară, de cămările reci și de mirosul plăcintelor coapte în sobe vechi.
Mărul de Voinești nu are nevoie de prea multe prezentări. E un soi românesc autentic, crescut de generații în zona subcarpatică. Frumos colorat, cu un echilibru perfect între dulce și acrișor, este ideal pentru gustări, compoturi sau pur și simplu, pentru bucuria de a-l croi cu un cuțitaș sub un măr bătrân. Pentru noi, e un simbol – al rădăcinilor, al grijii pentru pământ și al gustului autentic.